Promovarea carierei și comunităților

În calitate de manager senior al departamentului „Talente, formare și dezvoltare” din cadrul Timken, Nicole Morrett susține ideea unei forțe de muncă diverse în menținerea unei culturi în care toată lumea se simte motivată pentru a munci cât mai bine. Ea împărtășește modul în care cultura și valorile Timken o ajută să construiască programe integrate, care să consolideze organizația în mod holistic.

Î: Ce v-a inspirat să alegeți managementul talentelor ca traiectorie profesională?

Morrett: Am început să lucrez în dezvoltarea produselor farmaceutice, deoarece am vrut să îmbunătățesc calitatea vieții celor din jurul meu și pentru că îmi place să rezolv probleme complexe. Însă după ce am leșinat observând o prelevare de măduvă osoasă și m-am luptat cu izolarea mediului de laborator, am realizat că trebuie să regândesc acea traiectorie universitară.

Datorită unei conjuncturi neașteptate, am fost recrutată de o firmă de management al talentelor pentru a construi soluții de management al formării și schimbării pentru unitățile de producție guvernamentale și am profitat de posibilitatea de a-mi aplica pasiunea pentru neuroștiința comportamentală în lumea reală a muncii. Dezvoltarea talentelor se referă la modul în care îi cultivăm, îi provocăm, îi avansăm și îi păstrăm pe oameni, ajutându-i să se vadă pe ei înșiși în moduri noi și diferite – ceea ce reprezintă un alt tip de provocare complexă.

Î: Munca dvs. acoperă un spectru larg de obiective. Care este abordarea dvs.?

Morrett: Programele de resurse umane ale Timken se bazează unele pe altele și se susțin reciproc, astfel încât niciunul dintre obiectivele echipei mele nu sunt eforturi separate, izolate. Această strategie holistică clarifică procesul de luare a deciziilor, indiferent dacă formăm și dezvoltăm lideri de ultimă generație, actualizăm procesele de management al performanței, dezvoltăm parametri pentru a ne menține responsabili, colectăm feedbackul angajaților sau încurajăm diversitatea, echitatea și incluziunea.

Avem datoria de a face tot ceea ce este potrivit pentru organizația noastră și pentru membrii echipei noastre – creând soluții practice – și de a face schimbări atunci când este necesar. Această perspectivă generează o claritate extraordinară atunci când ne prioritizăm obiectivele zilnice și producem rezultate pentru companie.


Nicole Morrett, manager de talente la Timken, discută cu un coleg. „Dezvoltarea talentelor se referă la modul în care îi cultivăm, îi provocăm, îi avansăm și îi păstrăm pe oameni, ajutându-i să se vadă pe ei înșiși în moduri noi și diferite.

Nicole Morrett
Manager senior al departamentului „Talente, formare și dezvoltare”


Î: Care este abordarea dvs. față de diversitate, echitate și incluziune (DEI)?

Morrett: Diversitatea este esențială pentru misiunea companiei Timken: capacitatea angajaților noștri de a veni la serviciu în fiecare zi și de a munci cât mai bine depinde de capacitatea lor de a fi văzuți, apreciați și auziți. Așadar, începem prin a ne concentra pe valorile noastre. Etica și integritatea, inclusiv principiile onestității, corectitudinii, respectului și responsabilității, sunt esențiale pentru activitatea DEI.

Lucrul în echipă este, de asemenea, esențial. Timken este un loc în care oamenii caută diferența pentru a contribui la completarea deficitelor sau lacunelor, un loc în care dezacordul respectuos este apreciat și suntem mândri de rezultatele pe care le putem obține împreună. DEI nu este un domeniu de interes separat de munca noastră, ci un mod de lucru care ne îmbunătățește calitatea deciziilor, eficiența proceselor și care stimulează inovația în produsele noastre. Grupurile noastre de resurse pentru angajați (ERG-urile) joacă, de asemenea, roluri esențiale, oferind forței noastre de muncă globale experiență de teren, rețele și educație, pentru a ne ajuta să operăm mai eficient, ca o singură echipă.

Î: Ce programe și instrumente sunt esențiale în activitatea dvs. în acest moment?

Morrett: Căutăm instrumente care să-i ajute pe oameni să abordeze problemele în mod proactiv. Datele sunt esențiale pentru luarea deciziilor, așadar tablourile noastre de bord și parametrii PowerBI ne ajută să rămânem responsabili și să descoperim noi posibilități de dezvoltare. Înțelegerea angajaților noștri la un nivel mai profund pregătește terenul pentru prioritățile noastre.

BetterUp, de exemplu, oferă evaluări ale întregii persoane și consiliere confidențială 24/7, tratându-i pe oameni ca persoane cu puncte forte și nevoi specifice doar lor.

Inițiativa noastră lider, orientată spre dezvoltare, îi instruiește pe manageri să prețuiască diferența și să o utilizeze în mod productiv atunci când își consiliază echipele și le ajută să progreseze. Resursele angajaților prin intermediul bibliotecii de resurse pentru managementul talentelor îi plasează pe angajați în postura de a prelua controlul asupra propriilor traiectorii profesionale și îi susține prin discuții și întrebări ce stârnesc conversații despre carieră care pot fi incomod de inițiat.

Ne aflăm în plină activitate de actualizare a procesului nostru de management al performanței, aliniindu-l cu bunele practici din industrie și cu feedbackul angajaților și managerilor, pe care l-am primit prin sondaje privind implicarea [personalului în activitatea companiei -n.tr.]. Fiind o organizație extrem de performantă, această soluție ne ajută să recunoaștem mai mulți oameni pentru munca pe care o fac.

Spațiul de management și dezvoltare a talentelor este plin de inovații de sistem și de tehnologii emergente – este interesant să lucrăm la soluții relevante, care să-i doteze pe angajații noștri cu procesele și instrumentele de care au nevoie pentru a avea succes.

Î: Ce anume din cultura Timken vă inspiră?

Morrett: Îmi place angajamentul companiei Timken față de comunitățile în care trăim și lucrăm. Atât de multe dintre organizațiile pe care le susținem ne împărtășesc obiectivele – de la organizația „I promise school” la Centrul de știință Great Lakes și până la noile noastre parteneriate cu „Thrive Schollars” și „College now”. Investițiile noastre în aceste organizații ne ajută să cultivăm următoarea generație a forței noastre de muncă și să creăm oportunități STEM pentru studenții care altfel nu ar putea avea acces la ele.

Este ceva atât de special în împărtășirea cu generațiile mai tinere a muncii uimitoare pe care o facem – mentorat și deschiderea unor noi lumi pentru acestea – astfel încât acestea să se poată vedea pe ele însele și viitorul lor într-un mod diferit. Vreau să continui să găsesc modalități de a face aceasta, deoarece toată lumea vrea să trăiască o viață care are scop.


Unitățile Timken din întreaga lume își susțin comunitățile în toate modurile. Iată cum arată aceasta pentru angajații din Keene, New Hampshire.

Photograph of a precision bearing being examined with a magnifier.